Proiectul anti-alcool

 Propunem interzicerea reclamelor la băuturile alcoolice pe canalele media (tv, presa,  internet) și interzicerea emisiunilor tv care promovează produsele alcoolice precum emisiuni TV despre crame, fabrici de bere etc. Aceste reclame vor fi înlocuite cu mesaje de informare a publicului despre efectele nocive ale alcoolului.

Interziceti reclamele la alcool inainte sa distruga alte generatii!

De ce este nevoie de aceasta schimbare?

Deoarece, pe fondul scăderii consumului de alcool in Europa companiile producătoare de băuturi alcoolice au devenit mai agresive in promovarea băuturilor (bere, vin, spirtoase). In prezent legea interzice reclamele TV la băuturi spirtoase între orele 06-22. Din păcate adolescenții încearcă prima oara berea și vinul, filmele cu adolescenți prezintă în general petreceri unde adolescenții se distrează consumand bere.

Global, in fiecare an, mai mult de 3 milioane de decese (5,8% din decesele de toate cauzele) sunt asociate alcoolului. În anul 2016, aproximativ 2,3 milioane de bărbați și 0,7 milioane de femei și-au pierdut viața datorită unor cauze legate de consumul de alcool. Raportul OMS evidențiază că la nivel global 400 de milioane de oameni au tulburări de consum de alcool , dintre care 209 milioane suferă de dependență de alcool. Fumatul ucide mai multi oameni decat alcoolul, dar alcoolul ucide mai repede.

Consumul de alcool are efecte nocive pe termen scurt si pe termen lung.

Pe termen scurt intoxicația cu alcool se poate transforma in agresiune verbală și fizica, accidente mortale.

Pe termen lung se transforma in afectiuni fizice sau psihice (mai putin documentate).

Afectiunile fizice (cauzatoare de deces) ale consumatorului sunt urmatoarele: boli cronice precum dependența de alcool, cancer, ciroză hepatică, boli digestive, infectii respiratorii si tuberculoza, boli cardiovasculare, violenta si autoviolenta, accidente rutiere.

Alcoolul consumat in timpul sarcinii (precum si fumatul) are un efect nociv asupra dezvoltarii normale a fetusului. Copilul poate avea defecte congenitale (malformatii), SAF (sindrom alcoolic fetal), trasaturi faciale anormale, probleme de crestere, tulburari cognitive (de invatare) si comportamentale.

Consumul de alcool al tatalui (precum si fumatul) inainte de conceptia copilului poate determina malformatii congenitale: bolile cardiace congenitale, anomalii ale membrelor, fisuri și anomalii ale tractului digestiv defectele faciale și ale creierului la bebelusi. Pentru a reduce riscurile, studiile au aratat ca tatal nu ar trebui sa consume alcool minim 3 luni inainte de conceperea copilului.

Efectele pe termen lung observate la consumul de alcool in rândul copiilor/ adolescentilor (când creierul este în dezvoltare). Studiile recente arată că partea frontala a creierului se dezvolta până la vârsta de 25-30 de ani. Consumul de alcool afectează dezvoltarea creierului (zone din partea frontala care se atrofiază). Aceste zone sunt asociate cu motivația, controlul impulsivității și afectivitatea. Astfel adulții care au consumat alcool în adolescență nu își pot controla stările nervoase (manifestate prin agresiune verbală sau fizica, care se pot transforma in stări de depresie, planuri de răzbunare, suicid etc.). De ce nu se pot autocontrola (autoregla emotional)? Pentru că in urma consumului de alcool in adolescenta nu mai au conexiunile neuronale care sa le permită acest lucru.
Astfel aceste efecte (agresiunea fizica, verbală) ale consumului de alcool din adolescenta pot creea un mediu toxic in familie, la locul de munca, in societate. 

Sfaturi pentru adulții care consuma alcool: exista statistici care spun că un consum moderat (maxim 2-3 pahare pe săptămână) poate avea beneficii, dar există și studii care concluzionează că orice cantitate de alcool afectează negativ sănătatea. Starea sănătății depinde de buna funcționare a sistemul imunitar care lupta permanent să curețe substanțele chimice dăunătoare organismului.

Reducerea consumului de alcool și educatia emoțională vor ajuta la evoluția societății și a civilizației umane.

Care va fi rezultatul pentru industria producatoare de bauturi alcoolice? Se vor adapta unei noi normalitati: adultii responsabili vor consuma mai multe bauturi fara alcool sau vor consuma in cantitati mai mici bauturi alcoolice de calitate, tinand cont de restrictii (exemplu nu se consuma alcool cu minim 3 luni inainte de conceptia unui copil)

Status proiect:

1. proiectul a fost inregistrat pe platforma declic.ro pentru a strange semnaturi. Va rog sa sustineti proiectul cu semnaturi intrand pe linkul de mai sus si prin distribuirea pe retelele de socializare.

Surse pentru informare sunt nelimitate. Doar cautati pe internet si gasiti raspunsuri:

https://cdn.who.int/media/docs/default-source/substance-use/alcohol-policy-report.pdf

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Educatie pentru viata

Proiectul avertizor de integritate